Scrisoare către aceea pe care nimeni nu a întrebat-o

În tot acest zgomot asurzitor al civilizației există un gol înfricoșător, de gheață: nimeni și niciodată nu te-a întrebat — dar tu ce vrei?

Nimeni nu se interesează despre ce taci înainte de culcare. Nimeni nu întreabă dacă vrei acum să alergi înainte sau dacă îți este vital necesar să te ghemuiești și pur și simplu să dormi. Ți se dictează la nesfârșit ce trebuie să faci, dar nimeni nu pune întrebarea elementară, tainică: „Și cum te simți acum, dragă?”.

Această scrisoare este o reamintire: nu ești obligată să-ți meriți dreptul la respirație. Lacrimile tale sunt normale. Oboseala ta este sacră. Mânia ta are dreptul să iasă la suprafață. Permite-ți să fii nu perfectă, ci vie.