Cele două extreme ale maturității: între lingușire și intervenția distructivă

Observând relațiile dintre generații, am văzut adesea aceeași dramă: atunci când părinții nu au un punct de sprijin propriu, ei cad inevitabil într-una dintre cele două extreme. Unii încep să se lingușească în fața copiilor, să se teamă să spună un cuvânt în plus și să joace roluri străine — doar ca să nu se piardă, doar ca să li se arate măcar o picătură de atenție.

Alții aleg calea inversă, și mai periculoasă — devin prea activi în viața tinerei familii. Fără să cunoască nici circumstanțele reale, nici ceea ce se petrece cu adevărat între două inimi, ei invadează cu sfaturile, aprecierile și rânduielile lor.

Creând arhitectura Lumii de Aur, am vrut să ofer generației mai în vârstă șansa de a-și simți din nou propriul sprijin interior și de a conștientiza că pot și trebuie să-și trăiască propria viață. Este un spațiu închis al sensului, unde omul nu mai are nevoie nici să lingușească pentru a primi atenție, nici să se afirme pe sine prin intervenția în familia copiilor săi.